"Aveam 27 de ani și am avut un accident de mașină. Și m-au dus pe masa de operație, ajunsese și mama de la Arad, eram la Timișoara și țin minte că doar câteva clipe am fost conștientă - atât am deschis ochii, m-am uitat la mama și am spus 'nu că ai să mă ierți pentru tot ce ți-am făcut?' Și am intrat în inconștiență, am adormit, se terminase operația, mi-au scos splina, mi-au scos din ficat și rinichiul. Trebuia să mă ducă la reanimare. Și mama zice 'Domnule profesor, nu mai are puls'. A început să piue aparatele alea. Repede, au scos-o pe mama afară din sala de operație, ea începuse să plângă.
Și în perioada aia cât am fost în moarte clinică m-am văzut, era foarte bine, aveam o senzație din aia interioară de bine. M-am dat jos de pe masa de operație, nu era nimeni lângă mine, nu mai era nimeni, dar nu eram tăiată. Mă uitam să văd dacă se terminse operația și am ieșit dprin curtea spitalului. Nu era nimeni pe străzi în Timișoara și am luat-o pe Calea Aradului să mă duc acasă. Și la un moment dat când să trec un pârâu apare o mașină, am zis că am nimerit pe platoul de filmare la Sergiu Nicolaescu.
Îți dai seama ce era mintea mea atunci și zic 'să vezi ce mă ia ăsta la înjurat acum că i-am stricat cadrul. Și se apropie mașina, era un Bugati, am văzut o doamnă cu voaletă, cu o umbreluță și un bărbat. Cel de la volan era în uniforma ofițerilor români din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar era ca și cum ieșise dintr-o explozie. Doamna, în schimb, era foarte elegantă și s-a oprit în dreptul meu și stăteam zmirnă. Zice 'iar o superi pe maică-ta?' Și zic 'nu, vreau să mă duc acasă, la copii'. Zice 'ai foarte multe de făcut, hai întoarce-te înapoi, că ai să te duci și la copii.
Și, ca niciodată, eu care sunt spirit rebel, am urcat în mașină lângă ea și când am ajuns în dreptul spitalului am coborât și mi-a zis să țin minte că am foarte multe de făcut și că 'tu trebuie să-i ajuți pe oameni'. M-am întors și m-am așezat pe masa de operație și s-a rupt filmul. În momentul acela am deschis ochii, medicii, studenții, toți stăteau grămadă. Zic 'unde sunt?', nu puteam să vorbesc, nu se înțelegea nimeni cu mine. Și am adormit și pe la 1 dimineața am deschis ochii, voiam să merg la toaletă și cine era în ușă? Era doamna cu voaletă și șoferul"", a rememorat Minerva, în podcastul lui Damian Drăghici.
