După atacul atât de entuziast din Transilvania în vara anului 1916, armata română se vedea oprită din ofensivă la nici două săptămâni după începerea ostilităților. Atacurile bulgare și germano-bulgare în Dobrogea și pe Dunăre, la Turtucaia și Silistra, forțează comandamentul român să își reanalizeze planurile de luptă și să mute trupe din Transilvania pentru a susține celelalte zone de război.
Fără o ofensivă aliată la Salonic sau un ajutor rusesc consistent, fără vreo ofensivă aliată pe Frontul de Vest sau una rusească temeinică pe Frontul de Est, România se vedea acum trezită la realitatea războiului modern, pentru care era total nepregătită. Tabloul care se contura era unul al abandonului total din partea aliaților, al neputinței corpului ofițeresc, al lipsei de comunicare între Marele Cartier General și comandanții armatelor, al resentimentelor personale dintre comandanții armatelor, al proastei instruiri și dotări tehnice ale unor trupe care se retrăgeau la prima salvă de artilerie inamică, având moralul la pământ.
Ceea ce în august părea o excursie în pas de marș pe muzică veselă de fanfară spre Budapesta, se transformase la începutul lunii septembrie într-o cursă a retragerilor - organizate sau nu - spre București, pentru ca, la sfârșitul anului, dezastrul militar să devină o cruntă realitate.
Existau 15 trecători prin Carpați, prin care trupele inamice puteau pătrunde în România, în cele din urmă fiind forțate și folosite doar cinci.
Continuarea, pe historia.ro
