Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cum a ajuns un cârnat de porc spaniol să joace un rol central în farsa științifică a anului

Cum a ajuns un cârnat de porc spaniol să joace un rol central în farsa științifică a anului

Omul de știință francez Etienne Klein a prezentat scuze pe Twitter după o glumă pe rețeaua de socializare în care a prezentat o felie de chorizo drept o fotografie a stelei Proxima Centauri.

Cum a ajuns un cârnat de porc spaniol să joace un rol central în farsa științifică a anului
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Aug 2022   •   18:08

Klein spune că gestul său s-a dorit ''un îndemn la prudență'', în contextul imaginilor care circulă pe rețelele de socializare, informează presa internațională.

''Îmi cer iertare celor pe care glumea mea, care nu era prin nimic originală, i-ar fi putut șoca. (Gluma) dorea doar să îndemne la prudență în ceea ce privește imaginile care par elocvente în sine'', a scris Klein pe Twitter.

În vârstă de 64 de ani, director de cercetare în cadrul Comisariatului pentru energie atomică (CEA), acest om de știință francez a publicat o imagine a unei felii de chorizo - o specialitate spaniolă de cârnat de porc - pe un fundal negru și a afirmat că este vorba despre o fotografie ce surprinde steaua cea mai apropiată de Soare, realizată de noul telescop spațial James Webb (JWST).

''Fotografie cu Proxima Centauri, steaua cea mai apropiată de Soare, situată la 4,2 ani-lumină de noi. A fost realizată de JWST. Ce nivel al detaliilor... O lume nouă se dezvăluie în fiecare zi'', a comentat el în mesajul inițial care însoțea fotografia.

Postarea lui Etienne Klein a fost distribuită cu generozitate pe rețelele de socializare, notează presa internațională.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close