Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cazul „Anca“, cea mai mare făcătură a Miliţiei. Cum a fost acoperită crima unui fiu de securist

Cazul „Anca“, cea mai mare făcătură a Miliţiei. Cum a fost acoperită crima unui fiu de securist

Cazul „Anca“, cea mai mare făcătură a Miliţiei. Cum a fost acoperită crima unui fiu de securist
Sursa foto: sursa foto: Historia
18 Apr 2019   •   17:31

Cazul „Anca“ a fost interpretat mulţi ani drept cea mai mare eroare judiciară din România. În spatele poveştii taximetristului încarcerat pe nedrept pentru o faptă pe care nu a comis-o se ascunde cea mai mare înscenare a Miliţiei lui Ceauşescu. Gheorghe Samoilescu a fost bătut şi torturat până când a recunoscut că a comis crima. Adevăratul ucigaş a fost descoperit patru ani mai târziu. Statul român plăteşte acum despăgubiri de 10.000 de euro.

Cazul „Anca“ a rămas în istorie şi a ajuns lecţie la Facultăţile de Drept, ca fiind cea mai mare eroare judiciară din sistemul de justiţie românesc. În spatele poveştii crimei desprinse parcă din legenda lui Jack Spintecătorul şi în spatele dramei victimei Gheorghe Samiolescu, condamnat pe nedrept, s-a conturat însă şi un alt scenariu:eroarea n-a fost, de fapt, o eroare, ci o înscenare macabră a Securităţii, care trebuia să găsească un vinovat. Mărturiile unor miliţieni implicaţi în anchetă, scoase la iveală mulţi ani după eveniment, vin să confirme a doua variantă. 

Continuarea, pe Historia.ro.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close