Antena 3 Actualitate Inedit Ce a făcut un bărbat ca să își ajute soția să iasă din depresie

Ce a făcut un bărbat ca să își ajute soția să iasă din depresie

05 Apr 2018   •   20:13
Ce a făcut un bărbat ca să își ajute soția să iasă din depresie
Sursa foto: Foto: imgur.com

Tim Murphy, un inginer din Los Angeles, și soția sa, Molly Murphy, au trecut printr-o perioadă dificilă, pentru că femeia se lupta cu depresia.

Pentru a-i aminti cât de iubită este, Tim s-a decis să îi facă o listă cu motivele pentru care o iubește. A scris totul pe oglinda de la baie, când ea era plecată. 

„În ultima vreme am avut multe pe cap. Abia m-am căsătorit. Nu ne-am permis nuntă. Familia este împrăștiată. M-am certat cu prietenii. Dar, în ciuda acestei lupte, soțul meu a încercat necontenit să mă înveselească. Nu am fost cea mai amabilă persoană cu care ai putea să ai de-a face. Cu toate astea, a reușit să mă ierte de fiecare dată. Am un drum lung pe care trebuie să îl fac și probabil înțelege că sunt deprimată. Dar mă ține de mână și face tot ce îi stă în putere pentru mine.

Când m-am întors dintr-o excursie, m-am prăvălit pe pat în lacrimi. M-am uitat în stânga și am văzut aceste cuvinte scrise pe oglinda mea. Cred că a vrut să îmi amintesc cât de mult mă iubește, pentru că știe cât de repede uit. Știe că mă lupt ca să văd binele în lume, dar mai ales să văd binele în mine. Dar iată…un testament și o dovadă a iubirii sale. La naiba, aveam nevoie de asta”, a spus Molly, potrivit Daily Mail.

×
Subiecte în articol: sotie oglinda

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close