Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce s-a ales de conacul din Târgu Jiu în care s-a născut Sergiu Nicolaescu

Ce s-a ales de conacul din Târgu Jiu în care s-a născut Sergiu Nicolaescu

Ce s-a ales de conacul din Târgu Jiu în care s-a născut Sergiu Nicolaescu
Sursa foto: Foto: adevarul.ro
06 Apr 2017   •   08:58

Actorul, regizorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu s-a născut într-un conac din Târgu Jiu, la data de 13 aprilie 1930. Tatăl său, Pantelimon Nicolaescu, era angajat ca inginer la o unitate de gospodărire aflată pe vremea aceea în subordinea primăriei. Casa în care a venit pe lume cineastul era locuinţă de serviciu pentru tatăl acestuia, scrie adevarul.ro.

Casa, care avea o arhitectură specific românească, fusese primită de tatăl lui Sergiu Nicolaescu pentru a locui pe perioada când îşi desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei Târgu Jiu. În această clădire era şi sediul Serviciului Tehnic. Interesant este că acest conac există şi în prezent şi se păstrează în condiţii foarte bune.

„Pantelimon Nicolaescu s-a născut în anul 1902. A urmat în oraş cursurile gimnaziale şi le-a continuat cu cele liceale, ulterior absolvind cursuri universitare politehnice devenind inginer. Timp de câţiva ani, până în 1935, a condus Serviciul Tehnic al Primăriei Târgu Jiu, sediul acesteia fiind într-o clădire aflată mai târziu în interiorul IJIL Gorj, pe malul drept al Jiului. În această clădire a cărei imagine din anul 1925 o reproducem în lucrare (n.red – volumul Târgu-Jiu • Case • Oameni • Destine) s-a născut, în anul 1930, viitorul regizor şi actor de filme Sergiu Nicolaescu“, arată Ion Duguleanu, un cercetător al zonei Gorjului.

Ion Duguleanu mai dezvăluie, în cartea sa, că unchiul lui Sergiu Nicolaescu a fost un mare general al armatei române: „Soţia lui Pantelimon Nicolaescu, Sevasta, era fiica poliţistului Gheorghe Cambrea, care locuia în strada Unirii, peste Podul Jiului şi care a fost soră cu generalul Nicolae Cambrea, viitor comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu”. 

 

×
Subiecte în articol: Sergiu Nicolaescu
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close