Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce tic nervos avea Ceaușescu. Detaliul bizar observat la degetele dictatorului. Dezvăluiri incredibile făcute de cel care i-a fost consilier

Ce tic nervos avea Ceaușescu. Detaliul bizar observat la degetele dictatorului. Dezvăluiri incredibile făcute de cel care i-a fost consilier

Ce tic nervos avea Ceaușescu. Detaliul bizar observat la degetele dictatorului. Dezvăluiri incredibile făcute de cel care i-a fost consilier
30 Apr 2018   •   09:25

Petre Gigea a fost consilierul personal al lui Nicolae Ceausescu.

Economist si diplomat inainte de 1989, Gigea a vorbit într-un interviu pentru gds.ro despre obiceiurile pe care le avea fostul dictator.

"Ştefan Andrei (n.r. fost ministru de externe) îmi povestea că de fiecare dată când Nicolae Ceauşescu se întorcea acasă de la vânătoare îi aducea Elenei un buchet de flori de câmp!", a povestit Gigea.

Apoi, fostul demnitar comunist si-a amintit si ce avea Ceausescu in biroul de lucru, dar si despre ticurile acestuia.

"Nicolae Ceauşescu avea, la etajul I, un birou de lucru mare, de peste 60 de metri pătraţi, în care erau un birou din lemn sculptat, frumos, o măsuţă şi două scaune, plus o altă masă, mai mare, cu nouă scaune. La această ultimă masă erau anumite şedinţe de analize, cu doar câteva persoane. Erau cele mai dificile şedinţe, deoarece asta se întâmpla când el era supărat de vreo problemă şi chema doar câţiva miniştri sau demnitari de partid pentru analize urgente. Pe pereţii biroului său erau două tablouri de Theodor Aman, „Hora Unirii de la Craiova“ şi „Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului Mehmet“. Din acest birou mare se intra într-o sufragerie, acolo unde familia Ceauşescu, în jurul orei 13.00, lua masa de prânz şi, cum spuneam, apoi el dormea. Stabilea însă pentru după-amiază întâlniri cu demnitari de partid şi de stat şi era de o punctualitate nemţească, adică respecta ora la care te chema. Ca şi la şedinţe, unde era extrem de punctual. Avea un tic nervos, se uita mereu la ceas să vadă ce oră este… Avea un ceas rusesc, obişnuit. Nu purta verighetă, nu ştiu care a fost explicaţia!", a rememorat Gigea pentru gds.ro.

×
Subiecte în articol: Nicolae Ceauşescu
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close