Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ea este Flossie, cea mai bătrână pisică din lume. Are echivalentul a 120 de ani umani

Ea este Flossie, cea mai bătrână pisică din lume. Are echivalentul a 120 de ani umani

O pisică maidaneză a intrat în Cartea Recordurilor pentru venerabila vârstă la care a ajuns.

Ea este Flossie, cea mai bătrână pisică din lume. Are echivalentul a 120 de ani umani
Sursa foto: Guinness World Records
de Alexandra Dima    |    25 Noi 2022   •   12:29

Flossie a primit, joi, recunoaşterea oficială din partea Guinness World Records, la vârsta record de 26 de ani şi 329 de zile, potrivit unui comunicat de presă. Deşi i-au slăbit vederea şi auzul, este jucăuşă şi plină de afecţiune, relatează CNN.

„Ştiam de la început că Flossie este o pisică specială, dar nu mi-am imaginat că îmi voi împărţi casa cu un deţinător al recordului mondial”, a spus proprietara Vicki Green, care a adoptat-o ​​după ce pisica a fost predată în august unei organizaţii de caritate, Cats Protection.

Doi dintre foştii stăpâni au murit

Flossie a trăit iniţial ca pisică fără stăpân, în apropierea spitalului Merseyside din Liverpool, nord-vestul Angliei, în primele câteva luni de viaţă, în 1995.

A fost apoi adoptată de un angajat al spitalului, alături de care a locuit 10 ani până ce acesta a murit. Flossie a fost luată de sora defunctuluidar, după alţi 14 ani, a murit şi aceasta. Pentru alţi trei ani, pisica a locuit la fiul celui de-al doilea proprietar, înainte de a fi încredinţată organizaţiei Cats Protection.

Atunci a început să se răspândească vestea despre vârsta ei înaintată. ”Am fost uluiţi când am văzut că documentele veterinare ale lui Flossie au arătat că are 27 de ani”, a declarat Naomi Rosling, coordonatorul organizaţiei de caritate, citată de Euronews.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Proprietarii de pisici preferă să adopte animale mult mai tinere, iar cele în vârstă îşi trăiesc adesea ultimele zile în adăposturi. Din fericire, Flossie a fost adoptată.

„Întotdeauna mi-am dorit să ofer pisicilor mai în vârstă o viaţă confortabilă”, a spus Vicki Green, care speră că povestea lui Flossie să încurajeze adoptarea animalelor ajunse la senectute.

Potivit Guinness World Records, cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată a fost Crème Puff, din SUA, care a ajuns la vârsta de 38 de ani şi trei zile, pe 6 august 2005.

 

×
Subiecte în articol: Flossie
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close