Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cum a ajuns o comună din România să aibă propriul drapel. ”Dacă tot se poate, de ce să nu profităm?”

Cum a ajuns o comună din România să aibă propriul drapel. ”Dacă tot se poate, de ce să nu profităm?”

Cum a ajuns o comună din România să aibă propriul drapel. ”Dacă tot se poate, de ce să nu profităm?”
12 Feb 2017   •   22:57

Comuna Berteştii de Jos, din judeţul Brăila, va fi prima şi singura, deocamdată, localitate rurală brăileană care va avea propriul drapel. În baza Legii 141/2015, privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, Primăria din Berteştii de Jos a făcut solicitare la Guvern pentru a i se aproba propriul steag. Zilele trecute, aprobarea a venit, scrie adevarul.ro.

Întrebat de ce a ţinut neapărat ca localitatea pe care o conduce să aibă drapel personalizat, primarul din Berteşti, liberalul Costal Capbun, ne-a spus că ar fi fost păcat să piardă o astfel de oportunitate, mai ales că “nu costă nimic”.

“Dacă tot a fost adoptată această Lege 141 din 2015, am zis că ne-ar prinde bine şi nouă să avem steagul comunei, că doar nu costă niciun ban ci doar puţină implicare. Ne-am implicat, am demarat demersurile necesare, prin luna iulie a anului trecut, iar acum Guvernul ne-a aprobat cererea. Nu suntem singura comună din ţară cu steag propriu. Aşteptăm publicarea hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, iar după aceea o să facem comandă la o firmă specializată, ca să ne facă vreo patru - cinci steaguri”, ne-a spus primarul Capbun.

Simbolurile reprezentate pe viitorul drapel fac trimitere către peştii care se prind din abundenţă în această comună situată la confuenţa râului Călmăţui cu Dunărea, la terenul agricol bogat în nutrienţi, dar şi la pădurea seculară de stejari şi salcâmi Viişoara, aflată la doar un kilometru distanţă de Berteştii de Jos.

 

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close