Românii şi bulgarii au reprezentat mult timp două popoare din al căror bagaj specific manifestărilor orgoliului naţional părea să lipsească tocmai spiritul înfruntării.
Ar fi fost un caz atipic lumii agitate din sud-estul Europei, o situaţie de neconceput în condiţiile în care statele naţionale din regiune s-au afirmat şi prin etalarea rivalităţilor istorice.
Au existat însă în istoria modernă a celor două naţiuni vecine două evenimente exemplare, de la care se poate spune că mereu s-a alimentat duhul confruntării.
Mai întâi, independenţa României la 1877-1878 a presupus sacrificii umane şi materiale enorme chiar pe teritoriul bulgar, dar victoriile împotriva Imperiului otoman au fost în final răsplătite inechitabil de către puterile Europei. României i s-a recunoscut doar condiţionat independenţa iar frontiera dobrogeană a devenit un motiv de nemulţumire atât la Nord cât şi la Sud de Dunăre. În primii ani ai Principatului autonom, bulgarii au arătat o anumită recunoştinţă faţă de sacrificiul etalat de români la Plevna, dar curând, după proclamarea independenţei la 1908, uitarea avea să se aştearnă peste memoria celor tineri sau chiar a celor mai bătrâni.
Continuarea, pe Historia.ro.
