Antena 3 CNN Actualitate Inedit De unde vine expresia „a ține de șase”. A fost inventată cu un scop extrem de practic

De unde vine expresia „a ține de șase”. A fost inventată cu un scop extrem de practic

De unde vine expresia „a ține de șase”. A fost inventată cu un scop extrem de practic
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    25 Mar 2018   •   09:55

Expresia „a ţine de şase” s-a consacrat ca făcând parte din argoul infractorilor, dar ea nu s-a născut în lumea celor care încalcă legile.

Expresia a fost folosită pentru prima oară de aviatori, în timpul Primului Război Mondial, după care a pătruns în majoritatea limbilor pământului.

„În fapt, acest şase nu este întâmplător, căci sistemul de navigaţie rudimentar din acea vreme i-a determinat pe piloţi să folosească, pentru orientare şi comunicare simplă, cadranul unui ceas. Astfel, 12 era codul pentru în faţă, 3 pentru dreapta, 9 pentru stânga şi, evident, 6 pentru partea din spate”, a explicat profesorul de istorie Adrian Toma pentru adevarul.ro.

Expresia „a ține de șase” a fost produsă de luptele în aer, între aviatori. Expresia a fost apoi preluată cu sensul de a sta de veghe.

×
Subiecte în articol: Primul Razboi Mondial
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close