La începutul anilor 1800 circula prin țările Românești moneda austriacă numită zwanziger, echivalentul a doi lei. Numele ei adoptat de către români a fost sfanțul de argint. De aici provine expresia „Nu am niciun șfanț”.
La fel a fost „românizat” și leul. Istoria leului românesc începe în secolul al XVII-lea. La acea vreme, în principatele române se foloseau talerii olandezi ca monedă de schimb, care mai purtau și denumirea de „löwenthaler”. Moneda „löwenthaler” avea gravată pe partea din spate un leu. Din cauza pronunției dificile și a desenului de pe monedă, românii au adoptat banul și i-au dat denumirea de… „leu”.
Sursa: shtiu.ro
