Antena 3 CNN Actualitate Inedit Decizie definitivă în cazul bebeluşilor modificaţi genetic. Ce acuzații i se aduc omului de știință

Decizie definitivă în cazul bebeluşilor modificaţi genetic. Ce acuzații i se aduc omului de știință

Cercetătorul chinez care a provocat anul trecut un scandal internaţional după ce a anunţat crearea primilor bebeluşi modificaţi genetic a fost condamnat luni la trei ani de închisoare.

Decizie definitivă în cazul bebeluşilor modificaţi genetic. Ce acuzații i se aduc omului de știință
Sursa foto: foto: Pixabay
30 Dec 2019   •   14:29

Omul de ştiinţă He Jiankui a anunţat în noiembrie 2018 că a folosit tehnologia editării genetice în cazul unor fetiţe gemene pentru a le proteja împotriva virusului HIV cu care era infectat tatăl acestora. Guvernul chinez, acuzat la vremea respectivă de lipsă de implicare, a dispus suspendarea cercetărilor şi anchetarea lui He Jiankui de către poliţie.

Cercetătorul a fost condamnat de un tribunal din Shenzhen, metropolă din sudul ţării unde a fost realizat experimentul, pentru ''folosirea ilegală a editării genetice a embrionilor în scopuri reproductive'', a precizat agenţia de presă chineză oficială.

În total, trei bebeluşi modificaţi genetic au venit pe lume în cadrul acestui experiment, a precizat Xinhua.

Autorităţile chineze au confirmat în ianuarie 2019 că, pe lângă fetiţele gemene, o a doua femeie urma să aducă pe lume un copil modificat genetic, dar naşterea acestui bebeluş nu a fost confirmată.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close