Antena 3 CNN Actualitate Inedit Detalii cutremurătoare despre ultimele luni din viața lui Robin Williams. „Vreau să-mi repornesc creierul!”

Detalii cutremurătoare despre ultimele luni din viața lui Robin Williams. „Vreau să-mi repornesc creierul!”

Detalii cutremurătoare despre ultimele luni din viața lui Robin Williams. „Vreau să-mi repornesc creierul!”
03 Oct 2016   •   13:19

Susan Schneider Williams, văduva lui Robin Williams, a scris un eseu cutremurător despre lupta soţului ei cu demenţa cu corpi Lewy, o boală ce debilitează creierul, asemănând-o cu un "război chimic", potrivit The Guardian: "Robin repeta: Vreau să-mi repornesc creierul".

Văduva lui Robin Williams a povestit despre lupta actorului cu o boală neurologică în lunile de dinaintea sinuciderii, asemănând-o cu un "război chimic în creierul său".

Williams şi-a luat viaţa în august 2014. Cu trei luni înainte de moarte, actorul a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, dar Schneider Williams a dezvăluit anterior că autopsia a demonstrat că Robin Williams suferea de demenţă cu corpi Lewy.

Demenţa cu corpi Lewy este o formă incurabilă de boală neurodegenerativă. Este a doua cea mai comună formă de demenţă, după Alzheimer, deşi are multe simptome similare, şi poate fi diagnosticată greşit drept boala Parkinson. Demenţa cu corpi Lewy este o pierdere progresivă a funcţiilor mentale caracterizată de apariţia corpilor Lewy la nivelul celulelor nervoase. Aceşti corpi se formează în întreg creierul. Pacienţii alternează între starea de alertă şi cea de somnolenţă, pot avea halucinaţii şi tulburări motorii asemănătoare celor din boala Parkinson, potrivit csid.ro.

În octombrie 2013, la vremea celei de-a doua aniversări a mariajului cuplului, Williams a început să aibă un disconfort intestinal, să fie cuprins de frică şi anxietate. Toate "au escaladat până la un punct care a fost alarmant", scrie Schneider Williams.

Actorul deja se confrunta cu diverse afecţiuni fizice intermitente, despre care medicii credeau că sunt independente. Până în decembrie, actorul a început să aibă "crize de paranoia, iluzii de falsă recunoaştere şi psihoze, insomnii, pierderi de memorie (...)".

"Cum aş vrea să fi putut şti de ce lupta, că nu a fost o slăbiciune în inima lui, în spirit, sau caracter", a spus Schneider Williams. De-a lungul următoarelor luni, Williams a suferit de atacuri de panică şi pierderi de memorie. Se lupta să-şi amintească replicile în timpul filmărilor pentru "Night at the Museum 3". Starea sa fizică şi mentală s-a deteriorat simţitor, iar Schneider Williams a constatat ea însăşi din ce în ce mai mult imposibilitatea de a-i estompa anxietăţile şi neliniştea.

"Robin îşi pierdea minţile şi era conştient, în acelaşi timp. Vă puteţi imagina durerea pe care a simţit-o el când simţea că totul în mintea lui se dezintegrează? Şi nu dintr-o cauză detectabilă pe care s-o înţeleagă? Nici el, nici altcineva nu ar fi putut să oprească un galop atât de orbil al bolii - nici inteligenţa, nici dragostea nu puteau să strivească boala", scrie văduva actorului.

Robin Williams repeta: "Vreau doar să-mi repornesc creierul", mai scrie Schneider Williams.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close