Antena 3 CNN Actualitate Inedit Doi copii s-au rătăcit în Jungla Amazoniană și au fost găsiți în viață o lună mai târziu

Doi copii s-au rătăcit în Jungla Amazoniană și au fost găsiți în viață o lună mai târziu

Glauco și Gleison Ferreira, în vârstă de opt și șase ani, s-au rătăcit încercând să prindă păsări în jungla amazoniană de lângă Manicoré, statul Amazonas, pe 18 februarie. Copiii au fost găsiți întâmplător, o lună mai târziu, în viață.

Doi copii s-au rătăcit în Jungla Amazoniană și au fost găsiți în viață o lună mai târziu
Sursa foto: Getty Images/ Mario Tama
de Cerasela Stafie    |    18 Mar 2022   •   08:40

Un bărbat care tăia lemne a fost cel care i-a recuperat pe cei doi. Băieții au fost transportați la un spital, iar medicii se așteaptă ca aceștia să se recupereze în totalitate, după ce au fost tratați pentru malnutriție.

Copiii s-au pierdut în timpul sezonului ploios al Amazonului, o perioadă care face mersul și deplasarea în junglă și mai dificile decât de obicei. Sute de locuitori au petrecut săptămâni întregi căutându-i.

Serviciile de urgență au decis să anuleze căutările pe 24 februarie, dar localnicii au continuat să caute băieții, potrivit publicației locale Amazônia Real, scrie BBC.

Aproape patru săptămâni mai târziu, băieții au fost găsiți la 6 km de satul Palmeira din rezervația de teren protejată Lago Capanã, unde locuiesc cu părinții lor.

Unul dintre copii a strigat după ajutor când l-a auzit pe localnic tăind copaci în apropiere. Bărbatul i-a găsit pe cei doi băieți întinși pe solul pădurii tropicale, flămânzi și slăbiți. Potrivit presei locale, cei doi băieți le-au spus părinților lor că nu au mâncat nimic în în tot acest timp și că au băut doar apă de ploaie.

Nu este prima dată când oamenii se pierd în pădurea tropicală amazoniană. În ianuarie anul trecut, pilotul Antonio Sena a petrecut 36 de zile pierdut într-una dintre cele mai îndepărtate părți ale Amazonului brazilian după prăbușirea aeronavei sale.

Amazônia Real relatează că, în 2008, un tânăr indigen de 18 ani a petrecut aproximativ 50 de zile într-o zonă îndepărtată a Amazonului, după ce a plecat la vânătoare și s-a rătăcit. Adolescentul a murit la scurt timp după ce a fost găsit.

×
Subiecte în articol: Amazon copii rătăcire Brazilia
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close