Antena 3 CNN Actualitate Inedit Este unul dintre cei mai mari căţei din lume, dar are un secret ruşinos

Este unul dintre cei mai mari căţei din lume, dar are un secret ruşinos

Este unul dintre cei mai mari căţei din lume, dar are un secret ruşinos
Sursa foto: Foto: captura video
28 Iul 2016   •   15:28

Este unul dintre cei mai mari căţei din lume, dar Major, din rasa Marele Danez, are o mare problemă. Pe cât e de înalt, pe atâta este de fricos.

Stăpânii animalulului, Brian și Julie Williams din Penmaen, Ţara Galiilor, spun că patrupedul cu o înălțime de 2,17 metri, ridicat pe picioarele din spate, măsoară 1, 30 metri când stă în patru labe și cântărește nu mai puțin de 76 de kilograme este extrem de blând şi cuminte.

 „Se poartă minunat cu copiii…se sperie și de umbra lui”, a declarat Brian, potrivit Libertatea.

Major doarme câte 22 de ore pe zi și are o dietă specială ce constă în pui și orez. „Este cățelul cu cea mai mare inimă din lume. Este un animal fantastic. Oamenii îl iubesc, se joacă cu el tot timpul. L-am cumpărat când era pui și stă cu noi de atunci. A devenit o adevărată vedetă. Ne aduce o grămadă de fericire și este așa ușor să ai grijă de el. Are un temperament minunat și niciodată nu ne-a făcut probleme”, au mai spus britanicii.

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close