Antena 3 CNN Actualitate Inedit Femeia care a fost unică în cea mai puternică ţară a lumii. De ce nu scrie nimic pe mormântul ei

Femeia care a fost unică în cea mai puternică ţară a lumii. De ce nu scrie nimic pe mormântul ei

Femeia care a fost unică în cea mai puternică ţară a lumii. De ce nu scrie nimic pe mormântul ei
12 Noi 2018   •   17:31

Dacă vrei să vezi destinul unei ţări, trebuie să te uiţi la conducătorul ei. Iar în cazul acestui stat, care a ajuns să fie una din marile puteri ale lumii, acest lucru s-a împlinit întocmai.

Succesul Chinei de astăzi se datorează disciplinei şi ordinii din trecut. Iar Wu Zetian a intrat în istorie care fiind unica împărăteasă din istoria Chinei.

 Wu Zetian, născută în anul 624 e.n., iar la 14 ani a intrat la Curtea imperială, devenind favorita lui Tang Taizong, al doilea împărat al dinastiei Tang. Micuţa Wu avea o fire dârză, fermă şi neînduplecată. Împăratul avea un cal neîmblânzit. Nimeni nu era în stare să-l îmblânzească. Într-o zi, Wu Zetian i-a spus suveranului: „Majestatea voastră, eu pot să îmblânzesc calul, dar am nevoie de un bici de fier şi un pumnal. Mai întâi îl biciui, iar dacă nu se supune voi lovi capul şi chiar îi tai gâtul cu pumnalul."

Surprins de vorbele unei farorite, totuşi împăratului a început să-i placă această fată cu 4 ani mai mare decât el. După decesul împăratului, potrivit legilor de atunci, Wu Zetian s-a călugărit. Tronul a fost preluat de Li Zhi care a devenit împăratul Tang Gaozong.

Acesta a invitat-o iarăşi la Curte pe Wu ca primă favorită. Pentru a deveni împărteasă-mamă, Wu Zetian s-a gândit la un truc odios. Împărăteasa mamă, Wang, nu putea să aibă copii, dar ei îi plăceau copii. Într-o zi, ea s-a dus la Wu Zetian să vadă noul prunc. După plecarea împărătesei, Wu a omorât copilul şi l-a învelit cu un cearceaf.

La puţin timp, împăratul a venit să vadă copilul. După ce a dat cearceaful la o parte, a rămas mut văzând copilul mort. La anchetă, fetele din curte i-au spus că împărăteasa-mamă fusese aici. Înfuriat, împăratul a tras concluzia că împărăteasa-mamă a ucis copilul. El a început să o urască din nou pe Wang.
În cele din urmă, în urma trucului lui Wu Zetian, suveranul a înlăturat-o pe împărăteasă mamă Wang şi a înlocuit-o cu Wu Zetian. După ce a devenit împărăteasă-mamă, ignorând sistemul tradiţional care nu permitea femeilor să deţină funcţii politice în stat, Wu a început să se implice în politică, fără a-i păsa de împărat.

Ulterior, împăratul a fost nevoit să lase problemele importante ale curţii imperiale în mâinile lui Wu Zetian. După moartea împăratului Tang Gaozong, Wu Zetiang a pus mâna pe toată puterea şi a detronat doi împăraţi, iar la vârsta de 67 de ani a schimbat numele dinastiei Tang în Zhou şi s-a înscăunat ca unica împărăteasă din istoria Chinei.

După înscăunare, Wu Zetian a promovat o politică de înlăturare a opozanţilor. Totodată, ea a încurajat dezvoltarea culturii, a ştiinţei şi a promovat statutul femeii în societate.

Wu Zetian a rămas pe tron timp de 15 ani, dar conducerea ei reală a durat o jumătate de secol. În timpul domniei sale, forţa Chinei era puternică, societaeta era stabilă, populaţia a crescut şi economia s-a dezvoltat. Au fost respinse mai multe invazii străine. Prosperitatea dinastiei Tang a continuat.

Wu Zetian a murit la vârsta de 82 de ani şi a fost îmmormântată împreună cu soţul ei Tang Gaozong în Mausoleul Qianling, care are o piatră funerară fără nici un cuvânt. Piatra era o singură bucată, având o înălţime de circa 8 metri şi o lăţime de 2 m. Piatra a fost frumos sculptată, dar pe ea nu este înscris nici un cuvânt. Unii sunt de părere că Wu Zetian şi-a ridicat piatră funerară simplă pentru a arăta că meritele sale nu pot fi exprimate prin cuvinte.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close