Antena 3 CNN Actualitate Inedit Financial Times: Zece ani de reţele sociale ne-au adus pe toţi într-o situaţie mai proastă

Financial Times: Zece ani de reţele sociale ne-au adus pe toţi într-o situaţie mai proastă

Ce efecte au avut rețelele sociale în ultimii zece ani? Răspunsul este unul surprinzător.

Financial Times: Zece ani de reţele sociale ne-au adus pe toţi într-o situaţie mai proastă
30 Dec 2019   •   08:40

Ultimul deceniu a avut momente istorice din belşug - însă o mare transformare ni s-a întâmplat gradual: experienţele noastre în spaţiul liminal al reţelelor sociale. Undeva între Silicon Valley şi buzunarele noastre vibratoare, între cei mai buni prieteni ai noştri şi troli lipsiţi de chipuri, intimitatea, politica, economia şi, mai presus de toate, atenţia noastră au fost reconfigurate de Facebook şi asociaţii săi, scrie Financial Times, citat de Rador.

Reţele sociale existau şi înainte de 2010, dar nu aşa cum le cunoaştem acum. Puţini dintre noi aveau telefoane inteligente în 2009. Baza activă de utilizatori de Facebook a crescut de şapte ori în ultimul deceniu, iar acum pur şi simplu nu există oameni suficienţi pentru ca acest fenomen să se repete. Instagram şi WhatsApp au fost ambele lansate acum un deceniu - şi absorbite rapid de mama tuturor reţelelor sociale. Cât despre Twitter, permiteţi-mi să remarc doar că Donald Trump nu a început să folosească cu adevărat reţeaua decât abia în 2011.

Ce efect au avut toate acestea? E plauzibil să argumentezi că reţelele sociale au permis apariţia unor evenimente majore precum Primăvara Arabă şi alegerea dlui Trump, deşi, evident, pentru asemenea lucruri nu există niciodată doar o singură explicaţie.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close