Antena 3 CNN Actualitate Inedit Fotografia zilei, pe un șantier din România. Cum au fost surprinși doi muncitori, în plină zi

Fotografia zilei, pe un șantier din România. Cum au fost surprinși doi muncitori, în plină zi

Fotografia zilei, pe un șantier din România. Cum au fost surprinși doi muncitori, în plină zi
Sursa foto: Foto: Facebook/tion.ro/Gabriel Toth
06 Apr 2016   •   16:06

O zi de miercuri, ora prânzului, în plin șantier! Doi muncitori au fost surprinși de un timișorean pe când își făceau siesta pe terenul de sport din curtea Liceului Calderon, aflat în plin proces de reabilitare, scriu jurnaliștii tion.ro.

Imaginea a fost postată pe Facebook, unde a atras o sumedenie de like-uri și comentarii. Gabriel Toth, cel care a surprins-o, susține că scena s-a petrecut la 12:50, oră la care cel mai probabil muncitorii de la Liceul Calderon se aflau în pauză de masă.

„Somnoroase păsărele/ Pe șantiere se adună/ Muncile e tot mai grele/ Noapte bună”, sunt versurile cu care Gabriel a decis să descrie poza. Prietenii lui de pe Facebook au început să facă haz de necaz, iar concluzia a fost simplă: „Eroi căzuți la datorie. Până la prânz au rezistat fără să ațipească”.

Lucrările la Liceul J.L. Calderon au început în iarna anului 2014, pe fonduri europene, aproximativ 10,4 milioane de lei, adică aproximativ 2,4 milioane de euro. Proiectul prevede reabilitarea și echiparea a 34 de săli de clasă, a 16 laboratoare, a unei biblioteci, a 6 cabinete, a unei săli de sport, a unei săli de festivități, a unei săli de arte și a arhivei. De șantier se ocupă firma Paulus SRL din Ploiești, care ar fi trebuit să termine treaba în 12 luni de la semnarea contractului, din noiembrie 2014.

Sursa: tion.ro

 

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close