Antena 3 CNN Actualitate Inedit Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste

Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste

Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste
Sursa foto: foto: pixabay.com
30 Ian 2017   •   17:08

Mame, soţii, fiice ale unor deţinuţi politic sau femei având amprenta de „duşmană a poporului“ pusă după regulile absurde ale regimului comunist au fost închise ani grei în temniţele comuniste. Vă prezentăm câteva din mărturisirile femeilor care au suportat tortura, nesomnul, frigul, foamea pentru că au ales să stea drepte în faţa unui regim care le voia în genunchi.

Născută în 1912, Elisabeta Rizea, „eroina de la Nucşoara“ a sprijinit, împreună cu soţul ei, gruparea anticomunistă condusă de comandantul Arsenescu. Numită „duşman al poporului“, ea a fost închisă, torturată, plimbată prin temniţele de la Jilava sau Mislea. A suportat 12 ani de puşcărie, având mereu o vorbă, chiar şi când era bătută peste stomac de căpitanul Cârnu sau când i s-au strâmbat picioarele şi degetele de la mâini: „Până mor, eu tot aşa lupt“.

Nu şi-a trădat familia şi nici pe ceilalţi partizani, iar după ce a fost prima dată eliberată din închisoare, după ce a fost eliberată, a continuat să-i ajute, ştiind că este urmărită de Securitate.

Continuarea, pe historia.ro.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close