Antena 3 CNN Actualitate Inedit În acest loc, găinile au parte de cel mai mare răsfăț: Mănâncă somon la grătar și friptură

În acest loc, găinile au parte de cel mai mare răsfăț: Mănâncă somon la grătar și friptură

În acest loc, găinile au parte de cel mai mare răsfăț: Mănâncă somon la grătar și friptură
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
07 Mar 2018   •   19:47

Noul trend în Silicon Valley este creşterea găinilor, dar nu a oricăror găini, ci doar a celor de rasă, pentru care bogaţii plătesc zeci de mii de dolari pentru îngrijire, consultanţă şi mâncarea specială.

În Silicon Valley nu există curte în care să nu existe găini de rasă, cei mai bogaţi având circa 15 – 20 de astfel de păsări, proprietarii sunt de obicei bărbaţi de 30 – 40 de ani, cu familii tinere, care vor să aibă o legătură cu natura după ce şi-au petrecut întreaga zi în faţa computerelor. Iar costurile nu sunt deloc de neglijat: preţul unei găini se ridică la peste 350 de dolari, iar pentru creşterea ei şi amenajarea locului unde este găzduită costă câteva zeci de mii de dolari.

Doar amenajarea coteţului costă 20.000 de dolari. Astfel, un consultant în creşterea puilor, care îi învaţă pe proprietari cum să le amenajeze coteţul, din ce materiale trebuie făcut, cum trebuie hrăniţi şi alte lucruri care ţin de îngrijire este plătit cu 225 dolari pe oră, serviciile ajungând la circa 4.000 – 5.000 dolari. Consultantul hotărăşte ce vor mânca găinile, de obicei hrana fiind compusă din somon la grătar, friptură, salată proaspătă şi pepene verde organic.

În funcţie de ce au mâncat, găinile fac ouă colorate în diferite nuanţe de albastru, verde de măsline şi maro cenuşiu, care de obicei sunt oferite cadou de proprietarii păsărilor, ca cel mai de preţ obiect ce poate fi dăruit, scrie Adevărul.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close