Antena 3 CNN Actualitate Inedit Își renova casa, când ceva neașteptat i s-a întâmplat bărbatului din județul Bihor

Își renova casa, când ceva neașteptat i s-a întâmplat bărbatului din județul Bihor

Își renova casa, când ceva neașteptat i s-a întâmplat bărbatului din județul Bihor
Sursa foto: Foto: ebihoreanul.ro
20 Iun 2019   •   14:48

Bărbatul de 34 de ani din satul bihorean Spinuş a decis să își renoveze casa, când ceva de-a dreptul șocant s-a întâmplat. 

Un perete  al casei s-a prăbuşit peste el, iar din păcate medicii nu au mai putut fi salvat

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în urma unui apel făcut la 112 în jurul orei 00.30, la casa bărbatului s-au deplasat de urgenţă echipajele Gărzii de de Pompieri Sălard cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi cu o ambulanţă de tip B2, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"Ajunşi la adresa indicată de apelant, pompierii militari au ridicat peretele şi au evacuat bărbatul, procedând la efectuarea manevrelor de resuscitare a victimei aflate în stop cardio-respirator. Din nefericire, în pofida manevrelor executate de forţele de intervenţie, bărbatul în vârstă de 34 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la faţa locului declarând decesul acestuia", se arată în comunicat, potrivit ebihoreanul.ro. 

 

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close