Antena 3 CNN Actualitate Inedit Locația mormântului lui Hristos din Japonia. Oamenii au presupus că aici s-ar afla îngropat Mântuitorul

Locația mormântului lui Hristos din Japonia. Oamenii au presupus că aici s-ar afla îngropat Mântuitorul

Japonezii susţin că mormântul Mântuitorului ar fi în ţara lor, într-un loc numit Shingo, şi nu la Ierusalim, aşa cum se ştie.

Locația mormântului lui Hristos din Japonia. Oamenii au presupus că aici s-ar afla îngropat Mântuitorul
Sursa foto: wikipedia.org
de Georgiana Adam    |    23 Iun 2022   •   08:02

Ipoteza apare pe Wikipedia, acolo unde se spune că fiul lui Dumnezeu ar fi îngropat în Japonia, în satul Shingo din regiunea Aomori.

"Satul Shingo este locul care se presupune că este locul de odihnă al lui Iisus, "Mormântul lui Iisus" şi reședința ultimilor descendenți ai lui Iisus, familia Sajiro Sawaguchi. Conform acestor afirmații istorice, Iisus Hristos nu ar fi murit pe cruce la Golgota (la Ierusalim - n.r.)", se arată în textul de pe Wikipedia.

În acest fel, se răstălmăcește tot ce știu creștinii despre moartea Mântuitorului, viața și Învierea Lui.

Exista chiar o întreagă industrie locală bazată pe această supoziţie. Drumul până la mormântul lui Iisus Hristos este plin de indicatoare şi explicaţii, iar totul se bazează, se pare, pe o descoperire pe care ar fi făcut-o un localnic.

Potrivit acestuia, Iisus a scăpat de crucificare şi a emigrat în Japonia, unde ar fi trăit o viaţă de fermier. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Presa locală de la acea vreme scria că, în 1935 Kyomaro Takenouchi a găsit în zonă o serie de documente vechi de milenii în care se vorbea de evadarea lui Hristos din Ţara Sfântă.

Astfel, Hristos ar fi vizitat mai întâi Japonia, pe la vârsta de 21 de ani, apoi s-ar fi întors în Iudeea, la 33 de ani.

Tot japonezii susţin că nu Iisus Hristos ar fi fost cel crucificat, ci fratele său mai mic, Isukiri, care a preluat această povară şi s-a lăsat crucificat în locul său. 

Iisus ar fugit în Siberia, apoi a revenit aproape de Shingo, unde s-ar fi căsătorit cu o femeie pe nume Miyuko, a avut trei copii și a trăit fericit până la vârsta de 106 ani. Legenda spune că Iisus a fost îngropat într-o movilă din sat.

Winfred Bird, un cercetător american, a reușit să ajungă în locul care se vehiculează a fi mormântul Mântuitorului. 

Acesta a mărturisit că există acolo două morminte care schimbă câteva lucruri esențiale pentru lumea creștină, ambele având câte o cruce simplă de lemn.

An de an, în prima duminică din luna iunie, mii de pelerini și turiști merg în acel loc, zona devenind astfel principala sursă de turism a satului.

Puțini oameni par să creadă însă în această legendă, mai ales că multe dintre detalii provin din documente japoneze controversate, Takenouchi Documents, considerate de mulți savanți a fi o farsă. 

Potrivit acestor documente, Iisus ar fi studiat budismul în Japonia în perioada copilăriei, iar învățăturile sale din Noul Testament ar fi avut rădăcini în înțelepciunea budistă antică. 

Se pare că aceste documente au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, făcând imposibilă verificarea autenticității lor. 

×
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close