Antena 3 CNN Actualitate Inedit Moment emoţionant pentru o mamă! Şi-a regăsit fiul după 22 de ani

Moment emoţionant pentru o mamă! Şi-a regăsit fiul după 22 de ani

Moment emoţionant pentru o mamă! Şi-a regăsit fiul după 22 de ani
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
29 Apr 2016   •   16:05

La 50 de ani, o chinezoaică a trăit cel mai fericit moment din viaţa ei. Şi-a regăsit fiul după 22 de ani.

Copilul îi fusese răpit lui Zou Qixiu, în 1994, pe când avea doar patru ani, de către traficanţii de persoane. Aceştia l-au vândut pe băieţel unei alte familii.

Acum însă mama a avut parte de o surpriză plăcută. O oganizație de voluntari a contactat-o anunţând-o că au dat de urma băitatului. Se pare că Zhoudan, în vârstă de 26 de ani, se înscrisese singur pe site-ul organizației ca să-și afle trecutul, iar întâlnirea dintre el și mama lui a fost una extrem de emoționantă.

 

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close