Antena 3 CNN Actualitate Inedit El este Noah, băiețelul de 5 ani care și-a salvat întreaga familie dintr-un incendiu. Și-a scos sora mai mică pe fereastră, în timp ce casa ardea

El este Noah, băiețelul de 5 ani care și-a salvat întreaga familie dintr-un incendiu. Și-a scos sora mai mică pe fereastră, în timp ce casa ardea

Un băiețel de cinci ani și-a salvat întreaga familie dintr-un incendiu care le-a cuprins locuința, după ce și-a scos sora mai mică pe fereastra dormitorului, în toiul nopții, apoi s-a întors în casa cuprinsă de flăcări pentru a-și alerta părinții.

El este Noah, băiețelul de 5 ani care și-a salvat întreaga familie dintr-un incendiu. Și-a scos sora mai mică pe fereastră, în timp ce casa ardea
Sursa foto: Foto: Bartow County Fire Department/Facebook
14 Feb 2020   •   11:30

Noah Woods, din Georgia, a fost trezit de fumul care i-a invadat dormitorul însă nu a intrat în panică, ba chiar a acționat cu mult curaj pentru a-și salva familia numeroasă, scrie CNN.

Pentru că împărțea dormitorul cu sora lui de doi ani, Noah a scos-o mai întâi pe fetiță, pe o fereastră deschisă.

Ulterior, el s-a întors în casă și a scos și câinele familiei, după care a dat fuga la locuința unchiului lui, de peste drum, pentru ajutor.

Toată familia a fost salvată din calea flăcărilor, datorită curajului și stăpânirii de sine a băiețelului de cinci ani.

”Am mai văzut copii care își alertează familiile în astfel de situații, însă ceea cea a făcut acest copil de cinci ani este extraordinar”, a spus șeful Departamentului de pompieri din Bartow County, Dwayne Jamison, pentru CNN.

Potrivit acestuia, incendiul a fost cauzat de o priză supraîncărcată din dormitorul lui Noah.

 

×
Subiecte în articol: incendiu noah Georgia
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close