Antena 3 CNN Actualitate Inedit O femeie obsedată de sex, în topul celor mai sadici criminali în serie români

O femeie obsedată de sex, în topul celor mai sadici criminali în serie români

O femeie obsedată de sex, în topul celor mai sadici criminali în serie români
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
21 Noi 2016   •   12:03

În topul celor mai sadici criminali în serie români se află o femeie. Asta dacă ar fi să ne luăm după numărul de victime. Este vorba de Vera Renczi, supranumită „Văduva Neagră”. Marea majoritate a crimelor, 35 la număr, au fost comise în afara graniţelor ţări, iar de atunci a trecut aproape un secol. 

Vera s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea (probabil 1897), în Bucureşti, în urma legăturii ilegitime dintre un om de afaceri ungur şi o frumoasă româncă. La vârsta de 13 ani, odata cu pierderea mamei, Vera părăseşte Bucureştiul şi se mută la tatăl ei, la Berkerekul (oraş de pe teritoriul Serbiei), acolo unde acesta deţinea o moşie. Adolescenţa fetei este marcată de numeroase aventuri amoroase, numele ei ajungând nu o dată în presă din cauza scandalurilor sexuale în care implica. Până la vârsta de 18 ani trecuse deja prin patul a sute de bărbaţi, de la elevi de liceu până la bancheri şi oameni de afaceri, scrie Adevărul.

Surprinzător, se cuminţeşte brusc după ce se căsătoreşte cu Karl Schick, un influent bancher austriac. Devine o soţie atentă şi fidelă, mai ales dupa naşterea fiului lor, Lorenzo. Însă la mai puţin de un an de la naşterea copilului, Karl dispare misterios. 

Vera explică apropiaţilor că soţul său a părăsit-o şi că a decedat ulterior într-un accident de maşină în România, aşa că tânăra văduvă devine disponibilă. Se recăstoreşte, după doi ani, cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sârb, care dispare, la rândul lui, în mod misterios. 

Urmează, pe la fel de tânăra văduvă, o perioadă în care escapadele amoroase şi scandalurile sexuale se ţin lanţ. Zeci de amanţi ajung pe domeniul de la Berkerekul, iar cei mai mulţi dintre ei dispar. Reclamaţiile soţiilor părăsite se adună, iar în primăvara anului 1926, poliţia descinde la castelul Verei. În subsolul clădirii aveau să fie găsite 35 de sicrie din zinc în care se aflau cadavrele a 34 de bărbaţi (printre care şi cei doi soţi ai Verei), precum şi trupul fiului ei Lorenzo. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Surprinzător, Vera Renczi n-a fost condamnată la moarte, ci doar la închisoare pe viaţă. După numai trei ani, mureau în temniţă, la numai 32 de ani.

Mai multe despre ceilalţi criminali în serie aici. 

×
Parteneri
Ministerul Muncii, anunţ pentru toţi angajaţii din România
x close