Antena 3 CNN Actualitate Inedit O mamă din Cluj a ajuns studiu de caz pentru medicii din SUA

O mamă din Cluj a ajuns studiu de caz pentru medicii din SUA

O mamă din Cluj a ajuns studiu de caz pentru medicii din SUA
Sursa foto: Foto: pixabay.com
14 Apr 2016   •   15:11

Clujeanca Andra Spânu a ajuns subiect de lucrare ştiinţifică prezentată la o conferinţă din SUA despre alăptare. Prezentarea cazului tinerei mămici a fost acceptată la Congresul Mondial de sân din SUA. Clujeanca s-a vindecat de afecţiune foarte des întâlnită la femeile care alăptează printr-o modalitate neconvenţională de tratament. Când mastita Andrei s-a agravat, majoritatea medicilor au sfătuit-o să se opereze şi să oprească alăptarea.

Mastita este afecţiunea de care se teme fiecare femeie care vrea să alăpteze. Netratată la timp, problema se poate agrava şi se ajunge la necesitatea operaţiei. Aceasta înseamnă întreruperea alăptării, care potrivit medicilor este foarte importantă cel puţin în primele luni de viaţă ale nou-născuţilor.

Determinarea Andrei de a alăpta, în ciuda sfaturilor majorităţii medicilor pe care i-a consultat când mastita s-a transformat în abces mamar, a făcut-o să apeleze la un tratament neconveţional. Situaţiile de femei care reuşesc să alăpteze în ciuda abcesului mamar sunt foarte rare.

UNICEF recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni şi continuarea alăptării în paralel cu alte alimente, până la 2 ani.

Sursa: adevarul.ro

×
Subiecte în articol: UNICEF
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close