De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.
De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă, la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.
„Pentru ca pornografia să se întîmple era nevoie, atunci, de contrabandişti, de video-playere şi de casete (răs)copiate, de proiecţii clandestine în case de cultură sau în sufragerii, de canale TV sârbeşti, reviste, postere sau cărţi de joc erotice cumpărate din talciocurile oraşelor de graniţă. Pornografia însemna atunci şi nudiştii de la 2 Mai, şi videoclipurile rock; şi Playboy, şi Kamasutra; şi antena parabolică, şi televiziunea iugoslavă; şi basmul Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici (în versiunea lui de cartoon erotizat), şi Ultimul tango la Paris de Bertolucci sau Decameronul lui Pasolini”, scrie criticul literar Marius Chivu în prefaţa cărţii „Primul meu porno”, antologie coordonată de el şi publicată la editura Art în noiembrie 2011.
Continuarea, pe historia.ro.
