Antena 3 CNN Actualitate Inedit Poveste incredibilă! Cum a fost salvată de la moarte o fetiţă care s-a rătăcit în pădure

Poveste incredibilă! Cum a fost salvată de la moarte o fetiţă care s-a rătăcit în pădure

Poveste incredibilă! Cum a fost salvată de la moarte o fetiţă care s-a rătăcit în pădure
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
29 Apr 2016   •   10:56

Câinii sunt cei mai buni prieteni ai oamenilor, iar acest lucru a fost demonstrat din nou de o întâmplare incredibilă.

O fetiţă de nouă ani, din Edmonton, Canada, s-a rătăcit în pădure, după ce s-a îndepărat de casă, împreună cu cei trei câini ai familiei. Micuţa a fost căutată de localnici, dar şi de anchetatori, fără succes, însă.

După o noapte petrecută afară şi cu temperaturi negative, toţi se gândeau la ce e mai rău. Micuţa însă a ieşit din pădure a doua zi, dimineaţa, fiind găsită de un localnic.

A fost dusă la spital, unde medicii au constatat că era foarte bine, nesuferind nici măcar de hipotermie. Întrebată cum şi-a petrecut seara, copila a povestit că cei trei câini s-au aşezat în jurul ei şi i-au ţinut de cald şi au protejat-o toată seara.    

 

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close