Antena 3 Actualitate Inedit Profeția despre Papa Francisc care zguduie creștinătatea

Profeția despre Papa Francisc care zguduie creștinătatea

20 Apr 2018   •   17:45
Profeția despre Papa Francisc care zguduie creștinătatea

Profeţiile episcopului irlandez Malachy din secolul XII, ulterior sanctificat, au încântat şi au înfiorat, deopotrivă, întregi generaţii de cititori.

Episcopul Malachy, mai cunoscut drept Sfântul Malachie, a prezis că după Benedict va mai exista un singur Suveran Pontif şi că pe timpul ultimului papă va veni sfârşitul lumii.

Aşadar, ultimul papă din istoria Bisericii este cel actual, Francisc. Iar sfârşitul lumii este aproape.

Iată textul original al episcopului Malachy, în traducerea oferită de publicaţia irlandeză Irish Central:

„În ultimii ani ai Sfintei Biserici a Romei, va domni Peter al Romei, care îşi va păstori turma în mijlocul unor grele suferinţe, iar după el oraşul celor Şapte Coline va fi distrus, iar groaznicul Judecător va judeca poporul. Sfârşit”.

Profeţia din secolul XII nu este foarte exactă, dar include o coincidenţă interesantă. Tatăl papei Francisc, actualul Suveran Pontif, a fost Peter (Pietro), originar din Italia. Familia actualului papă s-a mutat ulterior în Argentina.

Arhiepiscopul Malachy a mers din Irlanda la Roma în anul 1139. Aici, el a avut o premoniţie referitoare la numele a 112 Suverani Pontifi, care aveau să conducă Biserica de la Roma. Primul dintre cei incluşi în profeţie a fost Celestin al II-lea, din anul 1143. Cel de-al 112 Suveran Pontif este cel actual, Francisc.

Malachy a tras concluzia că aceşti 112 vor fi toţi, iar după ultimul papă va veni sfârşitul lumii.

În anumite perioade, profeţiile Sfântului Malachie au fost intens analizate, încercând a fi decodificate. De exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea apare în profeţii sub numele „De labore Solis”, ceea ce înseamnă „Al eclipsei de Soare”. Iar Karol Wojtyla, viitorul Ioan Paul al II-lea, s-a născut la 18 mai 1920, în timpul unei eclipse de Soare, scrie romanialibera.ro.

La rândul lui, penultimul Suveran Pontif care apare în profeţiile lui Malachie, cel cu numărul 111, este numit „De Gloria Olivae” („Glorie Măslinilor”). Iar papa Benedict, cel de-al 111-lea, a făcut parte din Ordinul religios al Măslinilor.

O dovadă a influenţei pe care profeţiile lui Malachy o au în mediile catolice o poate reprezenta o informaţie, publicată de un ziar local italian, imediat după decesul papei Ioan Paul al II-lea. Potrivit acestei surse, succesorul papei Ioan Paul al II-lea urma să devină cardinalul de Florenţa, monseniorul Ennio Antonelli. De ce? Pentru că Ennio Antonelli era originar din Umbria, ţinutul măslinilor, iar pe blazonul său episcopal se află un măslin.

Dar profeţia lui Malachy, referitoare la succesorul lui Ioan Paul al II-lea, a fost interpretată greşit. Imediat după aceea, în aprilie 2005, a fost ales papă Benedict, din Ordinul Măslinilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close