Antena 3 CNN Actualitate Inedit S-a aflat secretul uneia dintre cele mai misterioase clădiri din Timişoara. Ce legătură are cu fosta Securitate

S-a aflat secretul uneia dintre cele mai misterioase clădiri din Timişoara. Ce legătură are cu fosta Securitate

S-a aflat secretul uneia dintre cele mai misterioase clădiri din Timişoara. Ce legătură are cu fosta Securitate
Sursa foto: Foto; Ştefan Both/adevarul.ro
31 Mar 2017   •   19:53

O casă misterioasă, învăluită de iederă şi istorie, aflată pe bulevardul Corneliu Coposu, de lângă ştrandul Termal, a făcut multe generaţii de timişoreni să se întrebe ce poveste ascunde. Ce se află dincolo de zidurile ei acoperite de plantele caţărătoare. Mai tot timpul părea abandonată, stingheră, pe malul Begăi. Oamenii treceau pe lângă ea, o admirau, unii o visau, alţii se imaginau proprietari. Se ţesau legende urbane în jurul ei. "Casa cu iedera" făcea parte din imaginarul oraşului, scrie adevarul.ro. 

A fost construită în 1929, după amenajarea parcului de pe partea stângă a Begheiului, ca şi sediu al Societăţii de Horticultură, condusă în perioada interbelică de Mihai Demetrovici. Acesta a preluat aceast serviciu de la grădinarul Franz Niemetz - iar cei doi au lucrat împreună cu renumitul Árpád Mühle (preşedintele Asociaţiei Grădinarilor din Timişoara).  

Casa a fost mult timp în proprietatea societăţii care administra parcurile şi zonele verzi ale oraşului. Apoi a căzut în anonimat. Informaţiile dispar, se lasă un văl misterios peste ea. Se spune că în timpul comunismului a fost folosită ca şi casă conspirativă de către Securitate.  

După Revoluţie, casa a fost vândută de Primăria Timişoara. După ce şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, a ajuns în posesia unei firme, care ar fi dorit să ridice pe acest loc o clădire de birouri. Nu au primit însă autorizaţie, iar "Casa cu iedera" (deşi vegetaţia preponderentă nu este iederă, ci viţă canadiană) a rămas. 
 

×
Subiecte în articol: Timisoara
Parteneri
Temperaturi de vară în România! Prognoza pe 2 săptămâni
x close