Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un sihastru a coborât din peșteră din cauza pandemiei de COVID. A surprins autoritățile cu motivul său

Un sihastru a coborât din peșteră din cauza pandemiei de COVID. A surprins autoritățile cu motivul său

Panta Petrovic, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Serbia, retras de 20 de ani din mijlocul oamenilor, a aflat întâmplător că lumea a fost lovită de pandemia de COVID-19.

Un sihastru a coborât din peșteră din cauza pandemiei de COVID. A surprins autoritățile cu motivul său
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Aug 2021   •   13:37

Sârbul trăiește într-o peșteră din vârful munților Stara Planina, în sudul țării, și s-a retras acolo pentru a evita contactul cu alți oameni.

"Nu mă simțeam liber în oraș. Acolo există întotdeauna cineva în calea ta. Fie te cerți cu soția, fie cu vecinii sau cu poliția. Aici, nimeni nu mă deranjează", a declarat el, conform AFP.

Petrovic a supraviețuit hrănindu-se cu ciuperci de pe munte și pește din pâraiele montane și își mai diversifică, uneori, meniul coborând în oraș pentru a căuta prin tomberoane.

După ce a aflat că lumea întreagă înfruntă pandemia care a ucis deja peste patru milioane de oameni, Petrovic nu a mai stat pe gânduri și a mers în oraș, să se vaccineze cu prima doză.

"Vreau să primesc toate cele trei doze, inclusiv cea suplimentară. Îndemn fiecare cetățean să se vaccineze cu fiecare dintre ele. COVID va veni și aici, în peștera mea", a estimat el, adăugând că nu înțelege "agitația" pe care o fac cei care se opun vaccinării.

AFP notează că Petrovic și-a primit doza dorită și menționează că, înainte de a se izola de lume, bărbatul și-a donat toți banii pentru construcția a trei mici podețe în orașul Pirot.

"Banii sunt blestemați. Fură lumea. Cred că nimic nu corupe mai rău o ființă umană decât banii", s-a confesat Petrovic.

Reportajul AFP pe larg, în continuare.

 

 

×
Subiecte în articol: Panta Petrovic pestera COVID-19
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close