Antena 3 CNN Actualitate Inedit Satul din România care este atât de frumos, încât se transformă în muzeu

Satul din România care este atât de frumos, încât se transformă în muzeu

Satul din România care este atât de frumos, încât se transformă în muzeu
Sursa foto: Foto: captura Youtube
17 Oct 2017   •   15:34

Satul Cucuteni din judeţul Iaşi devine încet, încet un muzeu în aer liber. 

Un grup de artişti şi copii pictează porţile şi casele cu motive reprezentative ca să atragă atenţia asupra culturii vechi, în încercarea de a schimba peisajul şi de a atrage mai mulţi turişti în zonă. Iar rezultatul, care merită toată aprecierea, este impresionant.

Despre cultura Cucuteni am auzit cu siguranţă din cărţile de istorie. Aceasta aparţine uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa şi care se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Potrivit One.ro, pe teritoriul ţării noastre, primele vestigii aparţinând culturii Cucuteni au fost descoperite în anul 1884, într-o localitate din apropierea Iaşului, care astăzi poartă cu mândrie numele culturii.

Satul Cucuteni, din judeţul Iaşi este unul dintre puţinele locuri în care cultura Cucuteni se zbate să supravieţuiască. Acest lucru se datorează locuitorilor de aici şi unui grup de tineri artişti care, pe cont propriu, fac eforturi ca o parte din arta şi simbolurile civilizatiei de altadată să fie readuse la viaţă.

 

Vezi mai multe imagini aici.

×
Subiecte în articol: România sat Iași muzeu cultura
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close