Antena 3 CNN Actualitate Inedit Sara se simțea din ce în ce mai obosită și i se părea că pășește ciudat, așa că a mers la doctor. "Nu credeam că asta înseamnă să ai cancer!"

Sara se simțea din ce în ce mai obosită și i se părea că pășește ciudat, așa că a mers la doctor. "Nu credeam că asta înseamnă să ai cancer!"

Sara Crosland, în vârstă de 44 de ani, din Cheshire, a avut doar simptome minore înainte de a fi diagnosticată cu o tumoră rară la creier.

Sara se simțea din ce în ce mai obosită și i se părea că pășește ciudat, așa că a mers la doctor. "Nu credeam că asta înseamnă să ai cancer!"
Sursa foto: Pixabay
03 Mar 2020   •   11:57

Femeia, mamă a trei copii, a observat inițial că i se schimbă mersul. Apoi, simptomele ei au început să varieze de la dureri articulare cronice, la oboseală și vedere dublă, scrie Mirror.

Abia când a ajuns într-un final la doctor a înțeles cât de gravă este situația ei.

Femeia a fost diagnosticată, în februarie 2018, cu neuroma acoustic tumor, o tumoră rară care a putut fi operată. Cu toate acestea, în urma unei intervenții chirurgicale de opt ore, Sara și-a pierdut complet auzul.

„Stăteam întinsă pe un pat de spital, pe deplin conștientă de faptul că prin îndepărtarea tumorii cerebrale voi rămâne în viața, însă habar nu aveam cu ce costuri”, spune acum femeia, care a devenit complet dependentă de ajutorul celor din jur pentru a de deplasa.
 

×
Subiecte în articol: tumora la creier cancer
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close