Antena 3 CNN Actualitate Inedit Și-a adus lenjeria sexy la tribunal să arate că nu e teroristă, după ce a fost prinsă încercând să ajungă în Siria

Și-a adus lenjeria sexy la tribunal să arate că nu e teroristă, după ce a fost prinsă încercând să ajungă în Siria

Și-a adus lenjeria sexy la tribunal să arate că nu e teroristă, după ce a fost prinsă încercând să ajungă în Siria
Sursa foto: Foto: dailymail.co.uk
11 Oct 2016   •   10:21

O tânâră suspectată de legături cu Statul Islamic a adus în fața instanței lenjeria sexy pe care și-o pusese în bagaje, atunci când a încercat să fugă în Siria, în vara anului trecut.

Varvara Karaulova, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinută în Turcia, în iunie 2015, după ce a încercat să treacă ilegal graniţa cu Siria, scrie Daily Mail.

Acum, ea a încercat să le arate anchetatorilor că era doar o copilă foarte îndrăgostită când a plecat, și că nu avea de gând să se alăture grupului jihadist Statul Islamic.

Varvara a declarat, în fața unui tribunal militar din Moscova, că îl iubea pe sirianul Airat Samatov, cu care s-a și ”căsătorit” într-o ceremonie virtuală, după o relație de trei ani, la fel de virtuală.

"L-am iubit timp de trei ani," a spus ea, insistând că nu a avut nici o intenție de a deveni teroristă sau kamikaze.

Karaulova studia limba arabă şi islamul şi şi-a reînoit paşaportul fără să le spună părinţilor ei. În ziua în care trebuia să meargă la facultate, ea a plecat cu avionul la Istanbul, lăsând un bilet de adio familiei.

×
Subiecte în articol: statul islamic Siria
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close