Antena 3 CNN Actualitate Inedit Și-a pierdut mirele în infernul din Grecia

Și-a pierdut mirele în infernul din Grecia

Și-a pierdut mirele în infernul din Grecia
Sursa foto: Foto: Facebook
25 Iul 2018   •   15:17

Abia se căsătoriseră și merseseră în Grecia pentru luna lor de miere. Dar au fost prinși în infernul flăcărilor.

Mireasa şi-a pierdut mirele în apropiere de Mati, o populară staţiune turistică situată la circa 29 de kilometri de Atena. Proaspăt căsătoriţi, irlandezii Zoe Holohan şi Brian O’Callaghan-Westrop sosiseră recent în acest paradis de vacanţă pentru luna de miere. Din nefericire, aceasta este una din zonele cele mai afectate de incendiile care pârjolesc Grecia. Până acum 76 de oameni au murit şi 200 au fost răniţi de flăcările scăpate de sub control care au devastat regiunea Attica. Zoe şi Brian, ambii cu vârsta de 40 de ani, au încercat să scape de la hotelul lor care a fost înghiţit de foc. În haosul creat, ei s-au rătăcit unul de altul. Iniţial, s-au urcat într-o maşină, însă au trebuit să coboare după ce vehiculul a fost cuprins de flăcări. “Ea a suferit arsuri la cap şi la mâini, soţul său e de negăsit”, spun autorităţile elene.

Cei doi au ales Grecia ca destinaţie pentru luna de miere, fiindcă Holohan era atrasă de cultra greacă din anii de facultate. Din cauza incendiilor de pădure apocaliptice, sute de oameni au fugit în mare ca să-şi salveze viaţa. Unii s-au înecat luaţi de curenţi. Oraşul Mati a fost distrus de infernul de flăcări. Trupuri carbonizate au fost găsite îmbrăţişate pe plaje, scrie Click.

×
Subiecte în articol: tragedie
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close