Antena 3 CNN Actualitate Inedit Lichid de parbriz, vândut ca spirt medicinal. Mesajul Poliției Române pentru cei care „se cred chimiști”

Lichid de parbriz, vândut ca spirt medicinal. Mesajul Poliției Române pentru cei care „se cred chimiști”

O acțiune de amploare au desfășurat polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Prahova, Argeș și Ilfov, în ultimele zile, pe linia comercializării dezinfectanților medicali.

Lichid de parbriz, vândut ca spirt medicinal. Mesajul Poliției Române pentru cei care „se cred chimiști”
Sursa foto: Politia Romana/Facebook
de S.T.    |    24 Mar 2020   •   12:17

„Când te crezi chimist și încerci să reinventezi spirtul…din lichid de parbriz

Mai multe persoane au încercat să profite de situația actuală și s-au apucat să reproducă alcoolul sanitar din lichid de parbriz, în scopul comercializării.

Colegii noștri au întocmit dosare penale, iar cu această ocazie atragem atenția tuturor:

❗️❗️❗️ Cumpărați doar din farmacii sau locațiile autorizate! ❗️❗️❗️„, transmite Poliția Română pe Facebook.

De la locațiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum și produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate și 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluției de parbriz.

Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

×
Subiecte în articol: spirt coronavirus lichid de parbriz
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close