Antena 3 CNN Actualitate Inedit Statuia Libertății își pune coroana la dispoziția turiștilor, pentru prima dată de la declanșarea pandemiei

Statuia Libertății își pune coroana la dispoziția turiștilor, pentru prima dată de la declanșarea pandemiei

Coroana Statuii Libertății din New York revine în atenția publicului, la peste doi ani de când a fost închisă din cauza pandemiei de COVID-19,

Statuia Libertății își pune coroana la dispoziția turiștilor, pentru prima dată de la declanșarea pandemiei
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Oct 2022   •   16:13

Astfel, accesul publicului este din nou posibil în această zonă superioară a celebrului monument, care și-a închis porțile în martie 2020.

În timp ce porțiuni ale Statuii Libertății s-au redeschis treptat de-a lungul pandemiei, coroana a fost ținută închisă mai mult de doi ani și jumătate.

Serviciul Parcurilor Naționale, care administrează monumentul din New York, a luat decizia redeschiderii pentru a sărbători cea de-a 136-a aniversare a statuii, a declarat Jerry Willis, un purtător de cuvânt.

"Oamenii au fost cu adevărat entuziasmați de această veste", a spus Willis.

El a mai arătat că cererea publicului pentru accesul în partea superioară a existat întotdeauna, iar oficialii parcului sperau să permită accesul mai devreme.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close