Antena 3 CNN Actualitate Inedit Știi? Cine a fost românul cu cele mai multe crime din istorie

Știi? Cine a fost românul cu cele mai multe crime din istorie

Știi? Cine a fost românul cu cele mai multe crime din istorie
28 Oct 2019   •   21:31

Când vine vorba despre cei mai mari criminali în serie din România, el ocupă un loc fruntaș.

Vasile Tcaciuc a fost supranumit, pe bună dreptate, „măcelarul din Iași”. Totul a început în anul 1935, când noul proprietar al unui imobil din Iaşi a fost alertat de un câine care dădea semne de agitaţie şi care zgâria insistent podeaua casei. Acesta a săpat în podeaua imobilului și adescoperit şase cadavre îngropate la nici un  metru adâncime.

Poliția a ajuns la fața locului și a constatat că toate victimele prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor. Ulterior, oamenii legii aveau să descopere faptul că era vorba despre un topor special folosit la tranşarea vitelor mari.

Vasile Tcaciuc, fostul proprietar al imobilului, se afla deja în arestul poliţiei ieşene pentru mai multe jafuri şi tâlhării. Acesta nu a recunoscut crimele în primă fază. După cercetări s-a constatat că Tcaciuc săvârșise peste 20 de omoruri, toate săvârșite între anii 1930 și 1935. Motivul? Jaful în cele mai multe cazuri. Totuși, printre victime se afla și un copil. 21 dintre crime au putut fi demonstrate, dar restul cadavrelor nu au fost găsite. Vasile Tcaciuc își ucisese victimele în același mod și chiar își personalizase arma crimei.

Continuarea, pe Shtiu.ro.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close