Antena 3 CNN Actualitate Inedit Suferințele prizonierilor români în lagărele germane, în timpul Primului Război Mondial

Suferințele prizonierilor români în lagărele germane, în timpul Primului Război Mondial

Intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei în 1916, după 2 ani de neutralitate, România a înregistrat 237.942 prizonieri de război capturați de armatele Puterilor Centrale, cei mai mulți de trupele germane.

Suferințele prizonierilor români în lagărele germane, în timpul Primului Război Mondial
09 Dec 2019   •   23:54

Conform documentelor întocmite de Secția Statistici din Ministerul de Război din România, în lagărele germane au ajuns 142.653 de prizonieri români, cărora li s-a rezervat un regim extrem de dur, având de suportat nenumărate lipsuri.

Un raport al Ministrului de Război - Secția Statisticii notează:

„Avem probe și un material bogat asupra tratamentului neuman la care au fost supuși, în special prizonierii români din Germania și ne rezervăm dreptul de a reveni asupra acestei chestiuni imediat ce studierea documentelor va fi terminată: un lucru este cert, în nici o țară cu care am fost în război, prizonierii români n-au fost supuși în așa măsură unui regim cu tendința vădită de a-i elimina prin istovire, ca în Germania, ceea ce veți comunica de asemenea ministrului de război Noske precum și hotărârea noastră fermă de a insista pentru aplicarea sancțiunilor”.

Continuarea, pe Historia.ro.

 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close