Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un tânăr a provocat un incendiu în timp ce încerca să ucidă un păianjen cu bricheta, în SUA

Un tânăr a provocat un incendiu în timp ce încerca să ucidă un păianjen cu bricheta, în SUA

Un bărbat din statul american Utah a fost reținut de poliție după ce oficialitățile locale l-au acuzat că a provocat un incendiu de vegetație.

Un tânăr a provocat un incendiu în timp ce încerca să ucidă un păianjen cu bricheta, în SUA
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Aug 2022   •   15:15

Ce atrage atenția în acest caz este motivul neobișnuit invocat de suspect pentru fapta sa.

Potrivit presei de peste Ocean, Cory Allan Martin, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a fost pus sub acuzare pentru incendiere prin imprudență, precum și pentru posesie de droguri.

Martin le-ar fi spus autorităților că în timpul unei drumeții în zona Springville a văzut un păianjen căruia a încercat să-i dea foc.

Acuzatul a fost găsit în zona unde a izbucnit focul și le-a relatat polițiștilor că a încercat să ucidă păianjenul cu bricheta, iar în urma acestei tentative a declanșat incendiul de vegetație, a precizat Biroul Șerifului din Utah.

Sergentul Spencer Cannon a declarat că asupra lui Martin s-a găsit marijuana, deși acesta nu era sub influența drogurilor când a fost depistat de polițiști.

"Nu știm ce l-a determinat să se oprească, să remarce un păianjen și să încerce să-l incinereze. S-ar putea să nu fie niciun motiv. S-ar putea ca nici el (acuzatul, n.r.) să nu știe", a spus polițistul.

Potrivit pompierilor, incendiul declanșat de acuzat s-a extins pe mai puțin de o milă pătrată (2,6 km pătrați, n.r.) și nu au fost locuințe afectate de foc. 

Evidențele judiciare arată că acuzatului i s-a fixat o cauțiune de 2.000 de dolari și că fost eliberat, între timp, din arest.

×
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close