Antena 3 CNN Actualitate Inedit „Tovarășa” și agentul de circulație. Povești mai puțin cunoscute despre Elena Ceaușescu

„Tovarășa” și agentul de circulație. Povești mai puțin cunoscute despre Elena Ceaușescu

„Tovarășa” și agentul de circulație. Povești mai puțin cunoscute despre Elena Ceaușescu
Sursa foto: sursa foto: Historia
03 Dec 2018   •   19:04

Revoluția din decembrie 1989 a permis oamenilor să scoată în evidență, prin intermediul libertății de exprimare, adevăratele „calități” ale celei care ocupase până atunci Cabinetul cu nr. 2.

Presa a prezentat declarațiile academicianului Alexandru Bârlădeanu, ale astronautului Dumitru Prunariu și nu numai ale lor, din care rezultă modul în care au fost marginalizați de „experta” în polimeri, al cărei vocabular elevat a fost reliefat pe deplin de limbajul deocheat pe care îl folosea.

Alexandru Bârlădeanu s-a retras din politică – potrivit propriilor mărturisiri, în 1968, datorită „tovarășei Lenuța”. În anul amintit, încerca să fie trecut pe linie moartă, folosindu-se de un certificat medical „exagerat”. În aceeași perioadă, i-au fost tăiate câteva idei, pe care le considera importante, dintr-un material al său, în care cerea fonduri pentru desfășurarea în bune condiții a activității academice. Funcționarul care i-a adus materialul i-a comunicat că cenzurarea acestuia s-a realizat de către „tovarășa Lenuța”, căreia A. Bârlădeanu nu-i recunoștea pe atunci decât statutul de gospodină. Iritat, fostul președinte al Senatului României din perioada post-decembristă (1990-1992) a considerat că și un agent de circulație poate să facă același lucru.

Nu știa, însă, că funcționarul, în prezența căruia a făcut afirmația, era o rudă a familiei Ceaușescu. A doua zi era chemat la partid, unde Gheorghe Mauer i-a comunicat că este eliberat din toate funcțiile deținute, pe motive de… sănătate.

Continuarea, pe Historia.ro.

×
Subiecte în articol: elena ceausescu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close