Antena 3 CNN Actualitate Inedit Mihai Voropchevici, trucul din noaptea Sfântului Andrei care te ajută să îți găsești sufletul pereche

Mihai Voropchevici, trucul din noaptea Sfântului Andrei care te ajută să îți găsești sufletul pereche

Numerologul Mihai Voropchevici a povestit pentru Antena 3 CNN un truc, care făcut în noaptea de Sfântul Andrei te ajută să îți găsești sufletul pereche.

Mihai Voropchevici, trucul din noaptea Sfântului Andrei care te ajută să îți găsești sufletul pereche
Sursa foto: antena3.ro
de Ioana Mircea    |    29 Noi 2023   •   19:31

În noaptea de Sfântul Andrei poate fi găsit sufletul pereche sau ursitul/ursita. Mihai Voropchevici a explicat un truc pentru Antena 3 CNN care îi ajută pe oameni să își găsească marea iubire.

Pentru asta, este nevoie de doar câteva boabe de grâu, un descântec și multă credință.

"Se iau 41 de boabe de grâu care se pun sub pernă (nr. de Sfântul Andrei). Și se spune descântecul: `Voi, 41 de fire de grâu, eu voi adormi și mă voi odihni, dar mă rog la Dumnezeu să-mi trimită ursitul meu, cel ce mi-i dat de Dumnezeu`. Dacă visezi că un bărbat vine să îţi ia grâul, el este ursitul", a explicat numerologul pentru Antena 3 CNN.

Citește și: Un milion de români își serbează numele de ziua Sfântului Apostol Andrei

În afara acestui truc, pe care multe fete îl află de la părinţi sau din vecini, mai este unul care funcţionează pentru a vă afla alesul de Sfântul Andrei. Totul constă într-o pâinică, mai spune maestrul Voropchievici.

Fetele de măritat trebuie să facă o pâinică din "părți egale, o parte sare și o parte faină, apă. Înainte de culcare, fetele necăsătorite o mânâncă. 

Fiind foarte sărată, ți se face sete. Ursitul vine și îți dă apă. E bine să nu aprinzi lumina ca să-ți amintești dimineața pe cine ai visat", a mai spus numerologul Mihai Voropchievici, ca sfat pentru ziua de Sfântul Andrei.

×
Subiecte în articol: Mihai Voropchievici sfantul andrei
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close