Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un bărbat turc dat dispărut a luat parte la propria sa căutare. I-a surprins pe toți când i s-a strigat numele

Un bărbat turc dat dispărut a luat parte la propria sa căutare. I-a surprins pe toți când i s-a strigat numele

Povestea cu care Beyhan Mutlu a intrat în atenția presei internaționale s-a petrecut în Turcia.

Un bărbat turc dat dispărut a luat parte la propria sa căutare. I-a surprins pe toți când i s-a strigat numele
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Sep 2021   •   09:44

Mutlu a fost dat dispărut după ce s-a rătăcit de prietenii săi în pădure.

Presa locală menționează că dispariția acestui bărbat de 50 de ani din districtul Inegol, provincia turcă Bursa, a fost raportată marți.

Mutlu era beat atunci când s-a îndepărtat de prietenii săi. Aceștia l-au dat dispărut la câteva ore după ce au pierdut contactul cu el.

În zonă s-a constituit un grup menit să ajute autoritățile în căutarea bărbatului.

Beyhan Mutlu s-a alăturat grupului fără să știe identitatea celui căutat.

Lucurile s-au lămurit când cei din grupul de căutare au început să-l strige pe nume.

"Aici sunt!", a răspuns Beyhan Mutlu.

Autoritățile i-au luat o declarație înainte de a-l trimite acasă.

Nu este clar dacă bărbatul va fi sau nu sancționat legal.

×
Subiecte în articol: disparut turcia
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close