Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un doctor renumit, acuzat că viola mamele copiilor pe care îi opera. "Îmi ești datoare", le spunea el victimelor. Ce a pățit medicul

Un doctor renumit, acuzat că viola mamele copiilor pe care îi opera. "Îmi ești datoare", le spunea el victimelor. Ce a pățit medicul

Un doctor renumit, acuzat că viola mamele copiilor pe care îi opera. "Îmi ești datoare", le spunea el victimelor. Ce a pățit medicul
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    31 Mar 2017   •   16:18

Unul dintre cei cunoscuți medici chirurgi din Marea Britanie riscă ani grei de închisoare, după ce a fost dat în judecată, fiind acuzat că a violat patru femei, mamele pacienților săi, potrivit dailymail.co.uk.

Agresiunile sexuale au avut loc chiar în cabinetul medicului Mohamed Amrani, în vârstă de 53 de ani, iar faptele s-au petrecut în perioada 2001-2004. 

Femeile au spus că nu au avut curaj să-l reclame pe medic, deoarece aveau copiii grav bolnavi, internați în spital.

"Îmi ești datoare pentru ajutorul pe care ți l-am acordat. Să nu uiți niciodată că îmi ești datoare", le spunea medicul Mohamed Amrani victimelor sale. 

De curând însă medicul a fost dat în judecată și, dacă va fi găsit vinovat, riscă ani grei de închisoare.

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close