Antena 3 CNN Actualitate Inedit Una dintre cele mai mari tragedii din România: a omorât 41 de oameni jucând țintar! Ceaușescu l-a condamnat la moarte apoi, peste o lună, i-a comutat pedeapsa la 25 de ani

Una dintre cele mai mari tragedii din România: a omorât 41 de oameni jucând țintar! Ceaușescu l-a condamnat la moarte apoi, peste o lună, i-a comutat pedeapsa la 25 de ani

Una dintre cele mai mari tragedii din România: a omorât 41 de oameni jucând țintar! Ceaușescu l-a condamnat la moarte apoi, peste o lună, i-a comutat pedeapsa la 25 de ani
Sursa foto: foto: Pixabay.com
28 Iun 2018   •   17:22

După amiaza aceea de 31 mai 1966 părea calmă. Să fi fost cam 16.00 când Alexandru Căinaru, revizor de ace în stația CFR Mogoșoaia, primește ordin de garare a unui automotor ce intră pe o linie ”moartă”. Stop. Revizor de ace? Da, conform definiției, este ”persoana calificată şi autorizată să deservească posturile de macazuri din staţie şi/sau linie curentă, respectiv unele puncte de secţionare, unde asigură manipularea instalaţiilor şi manevrarea macazurilor, astfel încât circulaţia trenurilor şi executarea manevrelor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”. Ca să n-o mai lungim, are grijă de macazuri! De fapt, așa ar trebui...

Căinaru ignoră mesajul. Conform rechizitoriului ulterior al procurorilor, ”inculpatul juca țintar cu doi acari în cabina de ace!” Automotorul trebuie ”tras” pe o linie secundară. Numai că nu ajunge acolo. Din sens opus, pe aceeași șină, vine acceleratul 703, plin cu oameni. Accidentul nu mai poate fi evitat și are loc coleziunea: 41 de morți și 71 de persoane rănite, plus pagube de 1.114.417 lei, cifră uriașă pentru acea vreme. Una dintre cele mai negre tragedii din istoria noastră pe timp de pace.

Continuarea, pe A1 Premium.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close