Antena 3 CNN Actualitate O infirmieră a plătit 3.000 de euro pentru a se angaja la un spital din Galați

O infirmieră a plătit 3.000 de euro pentru a se angaja la un spital din Galați

O persoană a plătit 3.000 de euro pentru a se angaja pe un post de infirmieră la un spital din Galați. Suma a fost acordată altei persoane care a susținut, în mod mincinos, că poate influență concursul de angajare. În acest dosar, două persoane au fost trimise în judecată.

O infirmieră a plătit 3.000 de euro pentru a se angaja la un spital din Galați
de Andreea Cigolea    |    28 Oct 2020   •   09:44

Potrivit Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Galați, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ca urmare a finalizării urmăririi penale, a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a două persoane inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

Anchetatorii au stabilit că în luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât și prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunțător, după ce a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influență asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galați.

În schimbul banilor, ea i-a promis denunțătoarei că va determina un funcționar public să-i faciliteze reușita la concursul organizat de instituție în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 și implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră.

În acest caz, polițiștii au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

 

×
Subiecte în articol: infirmiera euro spital
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close