Antena 3 CNN Actualitate O influenceriță sprijină greviştii: "Părinții mei, profesori, au avut credite pe care le-am închis eu făcând Tiktok". Povestea Ştefaniei Costache

O influenceriță sprijină greviştii: "Părinții mei, profesori, au avut credite pe care le-am închis eu făcând Tiktok". Povestea Ştefaniei Costache

Influencerița Ștefania Costache se arată revoltată de modul în care sunt tratate cadrele didactice în România și anunță pe această cale că sprijină în totalitate greva și revendicările lor. 

O influenceriță sprijină greviştii: "Părinții mei, profesori, au avut credite pe care le-am închis eu făcând Tiktok". Povestea Ştefaniei Costache
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea/ Stefania Costache/Facebook
de Georgiana Adam    |    30 Mai 2023   •   11:37

Ea a dat propriul exemplu, având doi părinți profesori. Ștefania Costache, cunoscută şi ca Lolrelai, a trecut în revistă toate greutățile avute de familia ei, cu doi părinți care munceau în sistemul educațional.

"Mama și tata au fost profesori toată viaţa şi au murit săraci și datori la bănci", spune un influencer celebru pe Tiktok. 

Lolrelai adaugă că profesorii nu ies în stradă dintr-un moft, ci pentru că efectiv nu au cu ce trăi de pe o zi pe alta.  

"Despre greva profesorilor, dacă aveți un pic de răbdare!

Citeşte şiLovitură pentru profesorii care sunt în grevă. Guvernul a modificat o lege prin OUG

Mama a fost învățătoare și tata profesor! Ambii au atins cel mai înalt grad în meseria lor şi ambii au prins pensia cu credite la bănci pe care am reușit să le închid eu făcând tiktok!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ştefania Costache: "Nu știu dacă realizați cât de absurd e: părinții mei, care au educat sute de copii, au murit săraci și datori la bănci după o carieră de succes!"

Nu știu dacă realizați cât de absurdă și tristă este fraza asta! Părinții mei, care au educat sute de copii, au murit săraci și datori la bănci după o carieră de succes! Da, e admirabil că au studiat toată viața și niciunul nu s-a oprit până nu a atins nivelul maxim în carieră (acel grad 1, că atât se poate ).

Pentru a îmi cumpăra primul telefon când am împlinit 14 ani, părinții mei intelectuali, şi-au amanetat verighetele, că la bănci erau deja datori vânduți pentru un apartament cu 2 camere, nu vreo vilă sau casă de vacanţă! 

Cel mai des lucru auzit de la părinții mei era "Nu avem bani" și cel mai trist lucru era că nu mă mințeau, chiar dacă așa credeam. Eram singurul lor copil şi nu puteam crede că niște profesori, pe care toată lumea îi respectă, chiar sunt săraci. 

La urma urmei erau deștepți şi pe mine mă învățaseră că "dacă am carte, am parte", "că am nevoie de școală" și că "dacă vrei să devii cineva în viață trebuie să înveți bine". 

Îmi dădea cu virgulă cum ei, care clar au învățat bine și îi învață și pe alții de bine, sunt săraci totuși. Am subliniat că eram singurul copil, căci dacă părinții mei profesori ar fi avut doi copii, probabil nici mâncarea nu ne ajungea din salariul lor!

Ca să înțelegeți și că nu doar ai mei aveau salariul mic, să știți că toţi profesorii şi învățătorii, pe lângă ratele la bănci, mai aveau şi rate la Sindicat. Există mai multe Sindicate în învățământ unde se împrumută profesorii de nevoie. 

Pe lângă asta mai aveau o chestie numită cerc, cerc în care puneau mai mulţi profesori lunar câte 100 de lei şi când le venea rândul luau 1000 de lei. Practic luau tot banii lor, dar luau mai mulţi odată ca să înțeleagă ceva din ei.

Când a murit mama, în 2020, mai mulţi părinți ai căror copii i-a îndrumat în viață mi-au scris public pe Facebook să mă ajute cu banii pentru că știau că mama nu avea… V-am spus asta ca să știți că nu scriu povești, ci că spusele mele sunt susținute de dovezi. La fel a fost şi la moartea tatălui meu.

Părinții mei s-au împrumutat și au trăit toată viața de pe o lună pe alta. Mi s-a confirmat asta când în prima lună în care nu au mai fost, datoriile mi-au revenit, prin moștenire.

Verighetele tot eu le-am scos de la amanet și creditele la bancă tot eu le-am închis, că moartea nu te scutește de datorii…

Practic au muncit o viață întreagă în învățământ pentru a lăsa singurului lor copil niște datorii și un apartament mic, care fără de o renovare nu putea fi folosit.

Mi-a luat 3 ani de Tiktok şi "cerut trandafiri", alături de niște agramați care nu știu acordul între subiect și predicat, pentru a face ce nu ar fi reușit profesorii mei dragi în 20 de ani… pentru a scăpa de datorii şi a renova casa.

Nu-mi dau seama dacă realizați că un incult câștigă într-o zi cât un profesor de stat într-o lună, iar când săracii ies în stradă că vor un salariu decent, sunt judecați și umiliți de conducătorii bogați ai țării!

Profesorii nu cer că n-au ce face, ci pentru că nu au!!! Chiar nu au!!

Vă las și niște poze pentru a înțelege ce primesc cadrele didactice pentru o viață dedicată cărților și copiilor și vă întreb ce vreți să devină copiii voștri, când se prind că nu îi vor ajuta cărțile și școala, căci exemplele lor în viață sunt sărace și plâng în stradă!

Mama a fost în stradă la fiecare grevă! Acum, când ea nu mai e, încerc să o ajut să lupte prin mine de dincolo de mormânt. Măcar atât să mă ajute dragostea pentru cărți și scris pe care mi-au insuflat-o!

Vă rog din suflet ajutați-mă să schimb ceva, chiar dacă nu pentru ai mei, măcar pentru ai voștri!

P.S. Am uitat să menționez că mama a fost mai mult decât se putea în cariera ei. A fost prima învățătoare din țară care a deținut postul de directoare. A schimbat legea pentru a putea candida și câștiga acest titlu şi câteva sute de lei în plus la salariu!

Ar ajuta mult un share la această postare, astfel încât să vadă cât mai mulți realitatea!", a scris influenceriţa Ştefania Costache, pe pagina de Facebook.

Despre greva profesorilor, dăcă aveți un pic de răbdare! Mama a fost învățătoare și tata profesor! Ambii au atins cel...

Publicată de Stefania Costache pe Duminică, 28 mai 2023

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close