Antena 3 CNN Actualitate Infracţiunile contra patrimoniului, cu 10% în creştere anul acesta faţă de 2008

Infracţiunile contra patrimoniului, cu 10% în creştere anul acesta faţă de 2008

Infracţiunile contra patrimoniului, cu 10% în creştere anul acesta faţă de 2008
Sursa foto: Furturile din locuinte si masini au crescut fata de anul trecut
15 Dec 2009   •   14:51

Furturile, tâlhăria şi înşelăciunea, cunoscute în dreptul penal ca infracţiuni contra patrimoniului reprezintă aproape 50% din totalul infracţiunilor de anul acesta şi care au crescut cu 9% faţă de anul 2008. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a lansat marţi o campanie, timp de şase luni, pentru prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe şi de şi din maşini, care reprezintă ponderea cea mai mare din infracţiunile contra patrimoniului, respectiv peste 70%.

Infracţiunile contra patrimoniului au reprezentat în primele nouă luni ale acestui an, 41% din totalul infracţiunilor constatate de către IGPR şi care au înregistrat o creştere cu 9% faţă de perioada similară a anului trecut. Cele mai numeroase infracţiuni contra patrimoniului din România sunt furturile.

Astfel, în primele nouă luni ale lui 2009, IGPR a constatat 82.267 de furturi, care au reprezentat aproximativ 71,5% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului. Alte infracţiuni care au o pondere mai mare în totalul acestui tip de infracţiuni sunt înşelăciunile, mai exact 11,3% şi distrugerile, respectiv 10%.

Distribuţia principalelor infracţiuni contra patrimoniului constatate în primele 9 luni ale lui 2009



Faţă de perioada similară a anului 2008, numărul infracţiunilor de furt a crescut cu 10%, iar aproximativ 72% dintre ele au loc în mediul urban. În ceea ce priveşte infracţiunile de furt, cele mai mari ponderi le au furturile din autovehicule, care reprezintă 15,77% din total furturi şi care se află în creştere cu 13% faţă de 2008, adică de la 11.467 la 12.981. Apoi urmează furturile din locuinţe, respectiv 10,35% din total furturi, în creştere cu 7% faţă de anul trecut, de la 11.127 la 11.915 şi furturile de autovehicule, care au reprezentat 2,87% din totalul infracţiunilor, iar creşterea înregistrată este de la 2.352 la 2.368.

IGPR a lansat marţi campania ?Alianţă pentru Siguranţă?, pentru combaterea furturilor din şi de autovehicule, dar şi pentru cele din locuinţe şi care se va desfăşura pe o perioadă de şase luni, în perioada decembrie 2009 - mai 2010, în Bucureşti şi în alte judeţe din ţară.

Paula Safta, Antena3.ro




×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close