Antena 3 CNN Actualitate Instituţiile publice îşi reiau temporar activitatea. Vezi programul pentru sfârşitul de an

Instituţiile publice îşi reiau temporar activitatea. Vezi programul pentru sfârşitul de an

Instituţiile publice îşi reiau temporar activitatea. Vezi programul pentru sfârşitul de an
27 Dec 2008   •   10:38

Pentru câteva zile, România revine la viaţă după vacanţa de Crăciun. Sâmbătă, multe dintre instituţiile statului au program cu publicul.
Unităţile poştale vor funcţiona pe 27 decembrie şi pe 3 ianuarie după programul normal de sâmbătă. Pe 31 decembrie, toate sediile vor fi deschise publicului doar până la ora 17.00, iar în primele două zile ale anului viitor, unităţile poştale vor fi închise.
Şi agenţiile CFR au un program special de sărbători. Astăzi şi pe 3 ianuarie vor fi deschise doar cele care au program de lucru sâmbăta. Pe 31 decembrie, agenţiile de voiaj al căror personal lucrează în două ture de serviciu îşi vor închide programul cu publicul la ora 17.00, iar cele cu o tură vor avea program normal de lucru.
În schimb, persoanele care doresc să călătorească cu trenul nu îşi vor putea cumpăra bilete pe 1 ianuarie. În doua zi a noului an acestea vor fi deschise doar patru ore, de la 8.00 dimineaţa şi până la 12.00.
Marile bănci din ţară funcţionează după un program special, dar, în afară de zilele legale libere, acestea vor fi deschise. Cei care vor trebui să facă plăţi cu cardul sau să retragă numerar de la bancomate o vor putea face la unităţile din marile centre comerciale care vor fi deschise.
Administraţiile financiare din toată ţara lucrează după programul normal până la sfârşitul anului. Ghişeele vor fi închise doar pe 1 şi 2 ianuarie.
Şi casieriile RADET au program cu publicul în aceste zile între orele 12.00 şi 18.00. Acestea vor fi închise doar în primele două zile ale lui 2009.
PROGRAM DE SĂRBĂTORI
Unităţile poştale:
- 27 decembrie şi 3 ianuarie 2009 - program normal de sâmbătă
- 31 decembrie - deschise până la ora 17:00
- 1, 2 ianuarie - închise
Agenţiile CFR:
- 27 decembrie şi 3 ianuarie 2009 - deschise unităţile care au program sâmbăta
- 31 ianuarie - deschise până la ora 17:00
- 1 ianuarie - închise
- 2 ianuarie - deschise între 8.00 şi 12.00
Administraţiile financiare:
- 27 - 31 decembrie - program normal
- 1 - 2 ianuarie - închise
Casieriile RADET:
- 27 - 31 decembrie - program normal
- 1 - 2 ianuarie - închise
Antena 3

×
Subiecte în articol: CFR RADET Posta
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close